TOTUL despre oferta comercială a Dacia pentru NOUL LOGAN

Oficialii Automobile Dacia au dat publicităţii preţurile, datele tehnice şi dotările cu care noua versiune Logan ajunge pe piaţa din România. Cea mai ieftină variantă costă cu 190 de euro mai mult decât până acum însă are în dotare ESP şi patru airbaguri. Nu şi aer condiţionat.

Oferta pe care Dacia o va propune clienţilor români începând chiar de săptămâna viitoare este cel puţin interesantă dacă avem în vedere că Logan rămâne cel mai ieftin autoturism de acest gen de pe piaţă. Asta în ciuda urcării preţului de bază de la 6.500 de euro la 6.690 euro. Această majorare este justificată de oficialii Dacia prin noile echipamente adăugate modelului, dar şi prin dorinţa de a „reduce discrepanţa dintre preţurile pentru Sandero şi Logan”.

Cert este că, începând de pe 9 noiembrie, cei care doresc noul Logan vor putea comanda modelul la dealerii mărcii. Cea mai ieftină versiune, dotată cu propulsorul alimentat cu benzină de 1.2 litri care dezvoltă 75 CP costă 6.690 euro, în timp ce vârful de gamă – Laureate, 1.5dCi, 90 CP – , are un preţ de 11.200 de euro. Cei care doresc un Logan dotat cu noul propulsor de origine Renault de 0,9 litri, care dezvoltă 90 CP trebuie să plătească 8.300 de euro pentru versiunea Ambiance şi 9.800 de euro pentru Laureate. Acest propulsor nu este disponibil pentru echiparea de bază, Acces. Pentru propulsia vehiculului mai sunt disponibile motoarele diesel de 1.5 litri cu o putere de 75 CP, respectiv, 90 CP, precum şi o variantă alimentată cu GPL a motorului de 1.2 litri.

Noul model Dacia Logan se pare ca are cautare catre firmele de rent a car, datorita faptului ca cererile de inchiriere venite din afara tarii sunt in crestere pe acest model. Sursa: http://www.fmnrent.com

Profilul modelului Logan a devenit mai fluid datorită liniilor prelungite ale pavilionului. În plus, silueta caroseriei pune în valoare spaţiul interior generos. Portbagajul încăpător, foarte accesibil, este încadrat acum de blocuri optice cu design modern. Pe lângă dimensiunile excepţionale la nivelul umerilor şi coatelor, atât pentru locurile din faţă, cât şi pentru cele din spate, noul Logan oferă cea mai mare lăţime din segment la nivelul şoldurilor (1.285 mm) precum şi cea mai mare rază la nivelul genunchilor (177 mm). Şi volumul portbagajului, de 510 litri în poziţia standard, este inegalabil în acest segment. Ca noutate absolută faţă de modelul anterior: bancheta spate dispune, în funcţie de nivelul de echipare, de spătar rabatabil 1/3-2/3.

 

Sursa:  Capital

Author: Marius