Clienţi noi pe Otopeni: Air Serbia va zbura spre Belgrad, iar EasyJet se întoarce

Aeroportul internaţional Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare din ţară, va apărea din octombrie-decembrie pe harta de zbor a unor noi companii aeriene.

Air Serbia (fosta Jat Air­ways), compania naţională a Serbiei, va intra cu zboruri pe Bucu­reşti – Belgrad din 9 decembrie, iar low-costul easyJet se va reîntoarce, însă cu zboruri spre Londra, după mai bine de un an de absenţă. La finalul anului este posibil ca de pe Oto­peni să plece şi avioane spre Maldive, potrivit oficialilor aeroportului.
FMN-rent-a-car-Otopeni


„Am avut discuţii cu mai multe companii aeriene. De anul acesta vor intra cu zboruri pe Otopeni companiile Air Serbia, easyJet. Mai avem discuţii cu o companie din Ucraina“, a spus Cornel Poteraşu, director

ul general adjunct al aeroportului.

Pe Otopeni au ajuns în primul semestru din acest an 3,5 milioane de pasageri, în creştere cu circa 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Atra­gerea de noi companii aeriene va creşte traficul de pe Otopeni, aeroportul de pe care operează în prezent companiile tradiţionale Tarom, British Airways, Air France KLM şi altele, dar şi companiile low-cost Wizz Air şi Blue Air.

Author: Marius