Au mai rămas aproape două luni până la sărbătoarea Paștelui și proprietarii de pensiuni turistice și-au făcut deja planurile pentru atragerea unui număr mai mare de turiști. Estimările reprezentanților ANTREC se opresc la 40.000 de turiști în pensiuni, numai de Paște și 1 Mai, adică o creștere de 25% față de anul trecut, în top aflându-se Bucovina.
”Pentru Paște am pregătit pachete de patru zile, la prețuri de aproximativ 80
euro pe zi, cu totul inclus: mâncare, plimbare cu trăsura, demonstrații de încondeiere ouă, grătar în foișor sau plimbare pe munte”, spune Lucreția Lucuțar, care deține împreună cu soțul său Casa Lucreția (5 margarete) în Bucovina, la 15
kilometri de Voroneț.
Potrivit acesteia, turiștii sunt atrași de ”bucătăria tradițională”, un avantaj fiind faptul că preparatele pe care le oferă sunt ”eco”, de la carne și ouă, până la prăjiturile speciale de casă. Traian Bădulescu, consultant în turism, vine cu o completare: ”în această zonă se păstrează foarte bine tradițiile, turiștii fiind foarte atrași de astfel de locuri”.
”La noi, cele mai solicitate perioade sunt sărbătorile și luna august. Vara, prețurile sunt mai mici, o cameră dublă cu mic dejun inclus fiind de 50 de euro pe noapte, dacă rezervarea este pentru două zile. În cazul în care turistul își dorește o vacanță prelungită, se fac reduceri”, mai spune Lucuțar. Și tot vara, ponderea turiștilor străini este de 50%.
De altfel, în Bucovina, în ultimii ani, au apărut foarte multe pensiuni. De pildă, dacă în urmă cu 15 ani, în comuna
Vama (județul Suceava) era două-trei pensiuni, potrivit Lucreției Lucuțar acum sunt în jur de 23. Același lucru s-a întâmplat la Voroneț și la Sucevița. ”Pur și simplu a fost un boom construcția de case și pensiuni”, punctează aceasta.
În afară de Bucovina, turiștii mai sunt atrași de Bran și Moeciu, dar și de Nordul Olteniei, unde s-a observat o creștere a solicitărilor. ”În general, prețurile sunt de 150 lei pentru o cameră, pe noapte, cu mic dejun. Sunt și cazuri în care tarifele ajung la 70 euro în aceste zone, pentru pensiunile de 4 și 5 margarete”, mai spune Bădulescu.
Fata de anul trecut si firmele de inchirieri masini au o crestere cu 15% in aceasta perioada. Inca din luna februarie turistii straini si romanii care locuiesc in afara tarii, au rezervat masini pentru sarbatoarea Pastelui. Acestia sosesc in Romania cu avionul si aterizeaza pe Aeroportul Otopeni, datorita si curselor low-cost. Cele mai multe cereri de inchierieri masini sunt din Aeroportul International Bucuresti Otopeni, ne-au comunicat cei de la FMN rent a car.
Sursa: Capital