Activitatea de taxi pe aeroportul Otopeni va fi reorganizată: Zonă specială pentru maşini la comandă

Activitatea de taximetrie la aeroportul Henri Coandă Otopeni va fi reorganizată în februarie, urmând să fie amenajată o zonă destinată taxiurilor la comandă şi să fie montate telefoane pentru apeluri gratuite către companiile de profil, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

În prezent, taxiurile comandate de clienţi nu pot ajunge în apropierea terminalului de pasageri, aceştia fiind preluaţi într-o zonă cu trafic auto intens, unde oprirea este interzisă, iar majoritatea taximetriştilor încalcă frecvent regulile de circulaţie cu privire la interdicţia de oprire sau staţionare. În plus, există taximetrişti neautorizaţi sau interpuşi ai acestora care hărţuiesc pasagerii, iar toate maşinile autorizate practică tariful maximal, de 3,5 lei pe kilometru, a spus Fenechiu.

Ministrul propune mutarea zonei de aşteptare a clienţilor, de la etajul terminalului Sosiri la parter, şi înfiinţarea unei zone de îmbarcare taxi la comandă, la etajul 1 al terminalului Sosiri, unde să aibă acces doar maşinile solicitate de clienţi.

Totodată, va fi înfiinţată o „zonă de grupare” pentru taxiurile la comandă, cu timp limitat, 15 minute, acces gratuit şi unde şoferii nu au posibilitatea părăsirii autoturismului.

Pentru taxiurile la comandă vor fi amplasate 2 help-desk-uri, pe fluxul de sosiri, cu panouri informative conţinând numere de telefon ale companiilor de taxi şi tarifele practicate de acestea, precum şi telefoane cu acces gratuit pentru efectuarea comenzilor.

Astfel, pasagerii vor avea posibilitatea să opteze fie pentru un taxi care aşteaptă în faţa terminalului, fie pentru o maşină la comandă.

„Sperăm să se creeze premisele unei îmbunătăţiri substanţiale a serviciilor de taximetrie şi implicit a imaginii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti„, a spus Fenechiu.

Neregulile din activitatea de taximetrie la aeroportul Otopeni au fost mediatizate în special anul trecut, după uciderea unei studente japoneze. După coborârea din avion, studenta a fost acostată de un bărbat, Nicolae Vlad, pe aeroportul Otopeni, care i-a propus să o transporte cu un taxi către destinaţia dorită. Vlad a ucis-o pe tânără prin sugrumare, într-o pădure din apropierea DN 1.Fmn rent a car Aeroportul International Bucuresti

Author: Marius